Un gest de curaj și spirit civic a salvat vieți la începutul acestei zile, după ce un polițist botoșănean a fost primul care a intervenit la un accident rutier grav produs pe un drum din județ.
În timp ce se deplasa către serviciu cu autospeciala de poliție, agentul Roman Cristinel, din cadrul Postului de Poliție Santa Mare, a observat în trafic mai mulți șoferi care semnalizau prin flashuri luminoase producerea unui incident. Fără ezitare, polițistul a oprit și s-a îndreptat către zona indicată, unde a descoperit o scenă dramatică: un autoturism și un microbuz de transport persoane fuseseră implicate într-o coliziune violentă.
Pe carosabil se aflau deja două victime inconștiente, aruncate din autoturism, iar o a treia persoană, rănită dar conștientă, reușise să iasă singură și se afla pe marginea drumului. Situația era critică și în microbuz, de unde se auzeau strigăte disperate de ajutor.
Fără a pierde timp, polițistul a acordat primul sprijin celor răniți. A reușit să îl ajute pe șoferul microbuzului să iasă dintre fiare, apoi a sprijinit pasagerii să spargă un geam, pentru a facilita evacuarea rapidă. În scurt timp, la fața locului au ajuns și alți doi colegi polițiști, iar împreună au reușit să scoată mai multe victime din interiorul vehiculului, până la sosirea echipajelor specializate.
Intervenția rapidă a agenților a fost crucială pentru salvarea victimelor, întrucât pericolul de incendiu și agravarea stării răniților erau iminente. Ulterior, pompierii au acționat pentru îndepărtarea caroseriei contorsionate, iar echipajele medicale au preluat victimele și le-au transportat la spital pentru îngrijiri de specialitate.
Accidentul a lăsat în urmă mai multe persoane rănite, iar polițiștii urmează să stabilească exact circumstanțele în care s-a produs tragedia.