Clipe de panică în urmă cu puțin timp, chiar în centrul municipiului Botoșani! Un șofer a pierdut controlul volanului după ce i s-a făcut rău în mers și a izbit violent două autoturisme parcate pe marginea drumului.
La fața locului au ajuns de urgență pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere și descarcerare. Salvatorii au verificat imediat zona și au acționat pentru eliminarea oricărui risc de incendiu, deconectând bornele bateriilor mașinilor implicate.
Șoferul a fost preluat de un echipaj medical al Serviciului Județean de Ambulanță și transportat la spital pentru îngrijiri.
Din fericire, nu au existat alte victime, însă autoturismele au fost serios avariate.