Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut efectuează cercetări în cazul unui cetățean ucrainean care a prezentat un permis de conducere fals la controlul de frontieră.
Incidentul a avut loc în seara zilei de 05 august, în jurul orei 19:50, când bărbatul, în vârstă de 42 de ani, s-a prezentat la volanul unui autoturism înmatriculat în Lituania. La solicitarea documentelor, acesta a prezentat un permis de conducere care părea emis de autoritățile ucrainene.
În urma verificărilor suplimentare, polițiștii de frontieră au constatat că documentul era fals, neîndeplinind condițiile de formă și fond ale unui permis autentic. Bărbatul le-a declarat polițiștilor că deține un permis real, dar că acesta i-a fost reținut în Franța, unde locuiește, motiv pentru care a apelat la o soluție ilegală, achiziționând un permis fals contra sumei de 100 de euro.
Pe numele său s-a deschis dosar penal pentru fals, uz de fals și conducerea unui autovehicul fără permis de conducere. Cercetările sunt în desfășurare, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale