Polițiștii botoșăneni au ieșit la vânătoare de șoferi indisciplinați! În data de 28 iulie 2025, oamenii legii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au organizat o amplă acțiune rutieră în oraș și comunele arondate, pentru prevenirea accidentelor și sancționarea neregulilor din trafic.
Bilanțul? Aproximativ 60 de persoane legitimate, 54 de mașini controlate și 18 sancțiuni aplicate, în valoare totală de peste 10.000 lei! Mai mult, au fost reținute două certificate de înmatriculare și un permis de conducere.
Tot în aceeași zi, și polițiștii din Darabani au ieșit pe străzi! În colaborare cu Secția Rurală nr. 7, aceștia au verificat 24 de autovehicule și au legitimat 30 de persoane. Rezultatul: 14 amenzi usturătoare, în valoare de peste 20.000 lei, aplicate pentru diverse abateri.