Vineri, 18 iulie 2025, liniștea din Parcul Tineretului din Botoșani a fost tulburată de mirosul îmbietor de mici și ceafă de porc. Un botoșănean, identificat cu inițialele R.A., a decis că e momentul perfect pentru un grătar în aer liber… chiar în mijlocul spațiului verde!
Distracția lui nu a durat însă prea mult. În jurul orei 16:34, în urma unei sesizări telefonice, polițiștii locali au descins la fața locului. Ce au găsit? Un tablou demn de o ieșire la iarbă verde: grătar încins, fum gros, carne sfârâind și un bărbat bine dispus.
Din păcate pentru amatorul de picnic urban, Parcul Tineretului nu este o zonă de camping! Conform HCL nr. 44/2025, desfășurarea activităților de picnic pe domeniul public sau privat al municipiului este strict interzisă. Așa că, în loc de muștar și pâine, botoșăneanul a primit o amendă de 1000 de lei, servită de polițiștii locali cu un zâmbet rece și un proces-verbal bine întocmit.