Zi cu ghinion pentru șoferii indisciplinați din Botoșani! Pe 9 iulie 2025, Poliția Locală a ieșit la vânătoare de nereguli și nu a iertat pe nimeni. În doar câteva ore, oamenii legii au aplicat 20 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 2.910 lei, pentru diverse abateri de la regulile de circulație și staționare.
Străzile Mihail Kogălniceanu, Mihai Eminescu și Cuza Vodă au fost vizate în mod special, acolo unde mai mulți șoferi și-au parcat mașinile în apropierea trecerilor de pietoni sau în zone unde oprirea este interzisă. Zece dintre aceștia au fost amendați pentru blocarea traficului și ignorarea indicatoarelor rutiere.
Mai mult, în colaborare cu S.C. Eltrans S.A., polițiștii locali au verificat și parcările cu parcometre. Opt autoturisme au fost găsite fie fără tichet de parcare, fie cu tichet expirat. Drept urmare, au fost blocate roțile și s-au aplicat sancțiuni: 5 amenzi însumând 2.100 lei și 3 avertismente.