După sutele de percheziții de marți, două angajate de la Serviciul de Evidență a Populației au fost reținute pentru 24 de ore, acuzate că au pus umărul la un MEGA FALS DE IDENTITATE cu mii de beneficiari din afara țării.
Este vorba despre chiar șefa Serviciului și o funcționară care a lucrat anterior în structurile MAI. Alături de ele, alte două femei – printre care o pensionară tot cu trecut în Ministerul de Interne – sunt cercetate sub control judiciar.
Potrivit anchetatorilor, cele patru făceau parte dintr-o rețea care, în perioada 2023–2024, ar fi „ajutat” aproape 7.000 de cetățeni din Rusia, Ucraina și Republica Moldova să obțină acte de identitate românești false, pe baza unor documente fictive ce atestau cetățenia română.
Lovitură grea la vârful instituției, exact acolo unde ar fi trebuit să fie lege și ordine. În loc să verifice dosarele, angajatele ar fi fabricat români „din pix”, contra costuri deloc mici, susțin surse judiciare.
Miercuri, procurorii urmează să decidă dacă vor cere arestarea preventivă a celor două angajate reținute. Până atunci, activitatea Serviciului de Evidență din Săveni a fost parțial preluată de una dintre suspectele aflate sub control judiciar. Între timp, programul de lucru a fost suspendat.