Lovitură grea pentru mii de elevi din toată țara! Ministrul Educației, Daniel David, a anunțat reorganizarea completă a sistemului de burse școlare: din anul școlar 2025-2026 vor rămâne doar două tipuri de burse – cele sociale și cele de merit. În schimb, dispar bursele pentru olimpici, bursele tehnologice și bursele speciale pentru mame minore (care vor fi absorbite în bursa socială).
„Nu mai putem susține acest sistem, oricât de bine intenționat a fost!”, a spus David, într-un mesaj dur, transmis chiar la începutul noului său mandat. Potrivit ministrului, bursele școlare costă statul 7 miliarde de lei anual, o sumă uriașă, care ar reprezenta aproape un sfert din deficitul bugetar.
Ce rămâne și ce dispare:
-
Rămân: bursele de merit (pentru elevii cu medii peste 9) și bursele sociale.
-
Dispar: bursele pentru olimpici (de până la 3.000 lei), cele tehnologice și bursele dedicate mamelor minore (acestea vor fi gestionate de asistența socială locală).
Mai mult, procentul elevilor care pot primi bursă de merit va fi redus de la 30% la 15%, iar media minimă scade de la 9.50 la 9.
„Meritul și incluziunea trebuie redefinite corect, fără distorsiuni”, spune Daniel David, care și-a asumat rolul de „ministru de sacrificiu”. Simbolic, el a anunțat că va dona 25% din salariul său lunar (aproape 5.500 lei) pentru bursele elevilor.
„Voi redirecționa lunar acești bani spre două burse de merit și șapte sociale. Nu e soluția, dar e un mesaj”, a adăugat David.
Decizia a stârnit deja reacții dure din partea elevilor, părinților și profesorilor, mulți acuzând guvernul că taie exact acolo unde ar trebui să investească – în educație și performanță.