Durere fără margini într-o familie din comuna Fântânele, județul Iași! O fată de doar 16 ani a fost găsită fără suflare chiar de membrii familiei, marți după-amiază, în propria locuință. Primele indicii arată că adolescenta, elevă în clasa a VIII-a, ar fi fost copleșită de presiunea examenului de Evaluare Națională și ar fi recurs la un gest extrem.
Mama fetei a alertat autoritățile după ce fiica ei nu a mai răspuns apelurilor. Tânăra fusese văzută ultima dată în jurul orei 17:00, iar la scurt timp, rudele au făcut descoperirea cutremurătoare. Într-un efort disperat, au început manevrele de resuscitare chiar înainte de sosirea echipajului medical de urgență.
„Familia a început resuscitarea până la sosirea echipajului nostru. Din păcate, s-a declarat decesul la ora 19:13”, a transmis cu durere prof. dr. Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-SMURD Iași.
Polițiștii au deschis o anchetă pentru a afla exact ce s-a întâmplat, însă primele mărturii ale familiei indică faptul că fata era într-o stare de tensiune și anxietate profundă din cauza examenelor.
Tragedia vine în contextul unei statistici alarmante: în ultima lună, șase bărbați din Iași, cu vârste între 17 și 75 de ani, și-au luat viața. Specialiștii atrag atenția că „Un simplu ‘Cum te simți azi?’ poate salva o viață!”