Un tânăr în vârstă de 33 de ani, din județul Botoșani, a fost găsit fără viață marți, într-un apartament situat pe Aleea Păcii din municipiul Dorohoi. Descoperirea tragică a fost făcută de un prieten apropiat, care venise în vizită și a găsit trupul neînsuflețit al bărbatului.
Din primele informații, se pare că botoșăneanul suferea de depresie de mai multă vreme și locuia singur. Potrivit anchetatorilor, acesta s-a spânzurat în propria locuință. Din nefericire, în momentul în care a fost găsit, era deja prea târziu pentru orice intervenție. Cadrele medicale ajunse la fața locului nu au mai putut face altceva decât să constate decesul.
Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei, iar polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs tragedia.