Astăzi, 1 Iunie, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au adus zâmbete și momente de bucurie copiilor din Centrul de primire în regim de urgență „Micul Prinț”. Într-un gest simbolic, menit să aducă lumină și speranță în sufletele celor mici, oamenii legii le-au oferit acestora jucării și clipe de neuitat.
Activitatea face parte dintr-o serie mai amplă de acțiuni desfășurate de polițiștii botoșăneni pentru a marca această zi specială și pentru a sublinia, încă o dată, angajamentul constant față de protejarea celor mai vulnerabili membri ai comunității.
„Prin aceste activități ne dorim nu doar să aducem zâmbete pe chipurile copiilor, ci și să transmitem un mesaj puternic de solidaritate, grijă și susținere pentru cei aflați în nevoie,” au transmis reprezentanții IPJ Botoșani.
Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Asociației Sportive DINAMO, contribuind astfel la crearea unui cadru cald și prietenos, unde copiii s-au putut bucura de atenția și afecțiunea celor din jur.