O femeie în vârstă de 81 de ani, din localitatea Tudor Vladimirescu, a rămas fără acoperiș deasupra capului după ce casa sa a fost mistuită de flăcări. Incidentul s-a petrecut astăzi, iar primele indicii arată că incendiul a fost provocat de supraîncălzirea sobei, care a aprins materialele combustibile din locuință.
Din nefericire, proprietara se afla internată în spital de câteva zile, iar locuința era îngrijită de fiul său. În momentul izbucnirii incendiului, bărbatul nu era acasă, iar focul s-a extins rapid. Vecinii au observat flăcările și au alertat imediat autoritățile, sunând la pompieri.
La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Stației Săveni cu o autospecială de stingere, alături de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Avrămeni. Echipajele de intervenție au constatat că incendiul cuprinsese deja bunurile din șase încăperi și acoperișul casei. Datorită intervenției rapide, s-a reușit limitarea propagării flăcărilor la alte construcții din gospodărie.
Autoritățile urmează să stabilească valoarea exactă a pagubelor și să ofere sprijin victimei pentru a trece peste această tragedie.