O tragedie a zguduit comunitatea din Darabani, județul Botoșani, duminică seara, după ce un bărbat a fost găsit fără viață în solarul din curtea locuinței sale. Potrivit primelor informații, acesta s-ar fi spânzurat, iar descoperirea șocantă a fost făcută de soție, care a ieșit sa îl caute.
Autoritățile au fost alertate imediat, iar la fața locului s-au deplasat echipaje de poliție și ambulanță. Din păcate, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-l salva, constatând decesul. Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs tragedia.
Vecinii și apropiații sunt în stare de șoc, afirmând că bărbatul nu părea să aibă probleme care să-l împingă la un astfel de gest extrem. Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei.