Polițiștii botoșăneni au reușit, în urma unor acțiuni desfășurate la nivel național și internațional, prinderea a doi bărbați condamnați la pedepse cu închisoarea, care încercau să se sustragă executării sentințelor.
Arestat în Germania și predat autorităților române
Un bărbat de 38 de ani, din comuna Mihai Eminescu, pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, a fost arestat în Germania pe baza informațiilor furnizate de polițiștii din Botoșani.
Acesta fusese condamnat pe 26 februarie 2024 la un an și 11 luni de închisoare pentru furt calificat, însă a încercat să fugă de pedeapsă, fiind dat în urmărire națională și internațională. În urma cooperării dintre autorități, bărbatul a fost prins pe 10 martie și predat autorităților române pe 14 martie, fiind adus în țară pentru a-și ispăși pedeapsa.
Capturat în comuna Corni și dus la Penitenciarul Botoșani
Totodată, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Corni au identificat un bărbat de 47 de ani, din comuna Corni, care era căutat după ce fusese condamnat pentru abandon de familie.
Pe 4 martie 2024, acesta a primit o pedeapsă de peste 7 luni de închisoare cu executare, însă a încercat să evite detenția. În baza unor informații operative, bărbatul a fost găsit astăzi, 17 martie, și reținut, fiind ulterior escortat la Penitenciarul Botoșani pentru încarcerare.
Polițiștii botoșăneni continuă acțiunile pentru identificarea și prinderea persoanelor care încearcă să se sustragă de la executarea pedepselor, colaborând strâns cu autoritățile naționale și internaționale.