Două familii din localitățile Chițoveni și Botoșani au trecut prin momente de panică ieri, după ce funinginea depusă pe pereții interiori ai coșului de fum s-a aprins, punându-le locuințele în pericol.
Incendiile au fost observate la timp, iar intervenția rapidă a pompierilor a prevenit extinderea flăcărilor și a salvat casele. La fața locului s-au deplasat echipaje din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi și Detașamentului de Pompieri Botoșani, care au intervenit cu două autospeciale de stingere pentru a lichida focul și a preveni reaprinderea acestuia.
Potrivit specialiștilor, astfel de incidente sunt frecvente în sezonul rece și sunt cauzate, în principal, de acumularea de funingine și depuneri inflamabile în interiorul coșurilor de fum.
Recomandările pompierilor pentru prevenirea incendiilor la coșurile de fum:
Curățați periodic coșurile de fum, cel puțin o dată pe an, de preferat înainte de sezonul rece.
Asigurați-vă că acestea sunt construite și întreținute corespunzător, fără crăpături sau deteriorări care să permită scânteilor să iasă în afară.
Evitați depozitarea materialelor inflamabile în apropierea coșului de fum sau a sobei.
Folosiți doar combustibil recomandat pentru sobe și evitați arderea deșeurilor sau a materialelor care produc depuneri excesive de funingine.
Pompierii reamintesc că prevenirea este cea mai bună metodă de protecție! O verificare regulată a coșurilor de fum poate salva vieți și bunuri.