Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani au fost mobilizați de urgență și au plecat în sprijinul colegilor de la ISU București-Ilfov, după ce fenomenele meteorologice extreme au provocat un val de intervenții în Capitală și în județul Ilfov.
Decizia a fost luată la solicitarea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, în contextul în care echipajele din zona București-Ilfov se confruntă cu un număr foarte mare de misiuni generate de ploile torențiale, vijelii și alte manifestări severe ale vremii.
Salvatorii botoșăneni fac parte dintr-un amplu dispozitiv național de intervenție, alături de pompieri din județele Bacău, Harghita, Iași, Neamț, Suceava și Vaslui. Scopul acestei mobilizări este creșterea capacității de răspuns în una dintre cele mai afectate zone ale țării, unde echipajele sunt solicitate fără întrerupere.
Pompierii au plecat la drum cu autospeciale, motopompe și echipamente de intervenție care vor fi folosite pentru evacuarea apei din gospodării, subsoluri și de pe străzi, îndepărtarea arborilor doborâți de vânt, înlăturarea elementelor de construcție desprinse și gestionarea tuturor situațiilor de urgență provocate de vremea extremă.
Intervenția face parte dintr-un efort coordonat la nivel național, prin care Inspectoratul General pentru Situații de Urgență redistribuie resurse umane și tehnică în zonele unde presiunea asupra echipajelor locale este foarte mare.
Misiunea pompierilor botoșăneni este una dificilă și se va desfășura atât timp cât situația din București și Ilfov va impune suplimentarea forțelor de intervenție. Salvatorii sunt pregătiți să acționeze în orice moment pentru limitarea efectelor produse de vremea severă și pentru protejarea populației și a bunurilor aflate în pericol.






















































