Momente dramatice s-au petrecut în urmă cu puțin timp în localitatea Darabani, unde un bărbat în vârstă de 67 de ani a fost la un pas de o tragedie, după ce a căzut într-o fântână adâncă de aproximativ șapte metri. Viața acestuia a atârnat de un fir de ață, iar intervenția rapidă a pompierilor militari și voluntari a făcut diferența dintre viață și moarte.
Potrivit primelor informații, bărbatul mersese să scoată apă, însă, într-un moment de neatenție, a alunecat și a căzut în gol. Cu ultimele puteri, acesta a reușit să se prindă de lanțul fântânii, în timp ce un picior i-a rămas blocat în găleată. Într-o situație limită, victima a avut prezența de spirit să sune la numărul unic de urgență 112 și să ceară ajutor.
La fața locului au intervenit de urgență pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Darabani, alături de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Darabani, cu două autospeciale de intervenție și echipamente specifice pentru astfel de misiuni, precum și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță.
Ajunși la locul incidentului, salvatorii au constatat gravitatea situației: bărbatul se afla în interiorul fântânii, conștient, cu un picior prins în găleată și agățat de lanț. Intervenția a fost una contracronometru, iar în mai puțin de cinci minute pompierii au reușit să îl aducă la suprafață, în siguranță.
După evaluarea medicală, victima a fost găsită conștientă și stabilă, refuzând transportul la spital.













































