Iarna își arată din nou fața periculoasă în județul Botoșani. În ultimele ore, două familii din localitățile Flămânzi și Hulub, comuna Dângeni, au trecut prin momente de panică, după ce incendii violente au izbucnit din cauza coșurilor de fum necurățate sau neizolate corespunzător.
Cel mai grav incident s-a produs la Dângeni, unde podul unui atelier de monumente funerare a fost cuprins de flăcări. Focul amenința să se extindă rapid la întreaga construcție și la locuința din apropiere. La fața locului au intervenit de urgență pompierii militari de la Garda de Intervenție Trușești, alături de voluntarii din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Dângeni, cu două autospeciale de stingere.
Datorită intervenției rapide, flăcările au fost localizate și stinse înainte să producă un dezastru. Bunurile din interiorul atelierului au fost salvate, la fel și casa aflată în imediata apropiere. Primele concluzii arată că incendiul a fost provocat, cel mai probabil, de un coș de fum neizolat termic față de materialele combustibile din structura acoperișului.
Un alt incident a avut loc la Flămânzi, unde focul a izbucnit în jurul unui coș de fum necurățat de funingine. Flăcările au cuprins bunuri aflate în apropiere, însă incendiul a fost observat la timp și stins înainte de a provoca pagube materiale însemnate. Pompierii din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi au intervenit cu o autospecială și au reușit să elimine rapid pericolul.
Inspectorii avertizează că astfel de situații sunt tot mai frecvente în sezonul rece și pot avea consecințe dramatice. Coșurile de fum necurățate, fisurate sau neizolate corespunzător reprezintă un risc major de incendiu, mai ales în clădirile cu structuri din lemn.











































