A existat un om care a depășit chiar și imaginația filmelor SF. Un american născut în 1898, William James Sidis, este considerat cel mai inteligent om care a trăit vreodată. Specialiștii estimează că avea un IQ între 250 și 300, de aproape trei ori mai mare decât al unui om obișnuit și mult peste Einstein.
Dar în spatele acestei minți sclipitoare s-a ascuns una dintre cele mai tragice povești din istoria geniilor.
Copilul-minune “crescut în laborator”
Sidis nu a fost doar un copil deștept, ci un adevărat fenomen. La 18 luni citea The New York Times, la 8 ani vorbea opt limbi străine și inventase deja una proprie, “Vendergood”, atât de complexă încât unii lingviști încă încearcă să o deslușească.
La doar 11 ani, Harvard l-a așezat în fața profesorilor pentru o prelegere despre… corpurile în patru dimensiuni. Presa îl urmărea peste tot, iar colegii îl priveau ca pe o ciudățenie. Tatăl său, psiholog celebru, îl împingea înainte ca pe un experiment ambulant.
De la halul de geniu la fugitiv anonim
Așteptările uriașe l-au frânt. După absolvire, Sidis a cedat psihic. A fugit de matematică, de glorie și, mai ales, de oameni. A vrut “o viață perfectă”, iar pentru el perfecțiunea însemna… anonimat complet.
A trăit sub nume false, a lucrat ca funcționar sau contabil junior – slujbe în care nu trebuia să-și folosească deloc mintea strălucită. Când cineva afla cine era de fapt, dispărea imediat.
În loc de teorii revoluționare, William a ajuns să scrie obsesiv despre bilete de tramvai și istoria amerindienilor, sub pseudonime obscure. Cea mai “celebră” lucrare a lui? O carte de 300 de pagini despre clasificarea biletelor de transport – considerată, ironic, cea mai plictisitoare carte din lume.
Finalul cutremurător al celui care ar fi putut schimba lumea
În 1944, la doar 46 de ani, geniul absolut al planetei a murit singur, într-o cameră închiriată din Boston. Nu în laborator, nu în fața unei ecuații care să rescrie istoria, ci în anonimatul pe care l-a vânat toată viața.
