Două familii din localitățile Trușești și Blândești au trecut prin momente de panică ieri, după ce locuințele lor au fost amenințate de incendii izbucnite în jurul coșurilor de fum.
Din fericire, flăcările au fost observate la timp, iar intervenția promptă a pompierilor a prevenit extinderea focului și distrugerea caselor. La fața locului au intervenit echipaje din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești și Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu trei autospeciale de stingere.
Potrivit specialiștilor, cel mai probabil, incendiile au fost cauzate de coșurile de fum neprotejate termic față de materialele combustibile din structura acoperișului și necurațate de funingine.
Pompierii reamintesc cetățenilor importanța verificării și curățării periodice a coșurilor de fum pentru a preveni astfel de situații care pot pune în pericol vieți și bunuri.