O întâmplare demnă de cascadorii râsului s-a produs în data de 14 martie 2026, pe raza județului Iași . Și, oricât ne-am dori să evităm să aducem în discuție protagonistul, se pare că uneori viața bate filmul. Șeful Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, comisar-șef Tudor Costîn, cel căruia i se părea legal să înregistreze audio-video proprii angajați și cetățeni în sediul instituției, nu s-a putut abține și ”lovește” din nou, reușind să iasă în evidență într-un mod greu de ignorat.
Potrivit Sindicatului Europol, în dimineața zilei de 14 martie, în intervalul 07:30 – 08:00, comisar șef Costîn a efectuat un mic ”control” la Poliția Orașului Ștefănești, fără a constata nereguli. Până aici, nimic neobișnuit. Doar că, ulterior, traseul ”controlului managerial” a căpătat accente de excursie interjudețeană.
Cu Dusterul de serviciu, inspectorul-șef și-a continuat deplasarea către limita județului Botoșani, însă, în goana după abateri disciplinare, a greșit traseul și a făcut un ocol de aproximativ 25 km prin trei localități din județul Iași, până la Postul de Poliție Plugari, structură a Inspectoratului de Poliție Județean Iași.
Ajuns acolo, în jurul orei 10:00, comisarul șef, fără uniformă de serviciu și crezându-se ”șef pe plantație”, a intrat în sediul postului fără a respecta normele de acces, reproșând polițistului de serviciu că se află în post și nu în teren și solicitând detalii despre activitatea desfășurată și raportări, fără să-și declină calitatea.
Șeful de post, care nu îl cunoștea, a întrebat în ce calitate cere aceste informații. Dialogul a devenit rapid un deliciu:
Comisar șef Tudor Costîn: „Cum îl cheamă pe inspectorul-șef?”
Șeful de post: „Gâtlan Costel”
Comisar șef Tudor Costîn (sfidător): „Dar de comisar-șef Tudor Costîn ați auzit?”
Șeful de post: „Nu.”
Comisar șef Tudor Costîn: „Cum nu ai auzit? Eu sunt șeful IPJ Botoșani.”
Șeful de post: „Domnule, sunteți în județul Iași.”
În final, comisar șef Tudor Costîn a părăsit curtea Postului de Poliție Plugari, fără explicații sau scuze, continuându-și drumul spre județul Botoșani, tot prin județul Iași, încă aproximativ 25 km.
Sindicatul Europol a solicitat conducerii IGPR clarificări privind pregătirea profesională a inspectorilor șefi, subliniind că unii nu știu nici măcar să se prezinte când intră într-un sediu și întâlnesc persoane necunoscute. Până atunci, în analele Poliției Române rămâne consemnat un episod în care managementul s-a împletit cu turismul instituțional, iar limitele teritoriale par să fie opționale.




















































