Iarna își reintră în drepturi cu forță. Răcirea începe din Moldova, unde luni vremea devine rece, iar de marți frigul coboară și peste regiunile sudice. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între -4 și 4 grade, iar miercuri, în Moldova, estul Munteniei și Dobrogea, valorile nu vor depăși intervalul -6…0 grade.
Nopțile vor fi și mai aspre. Minimele vor fi preponderent negative în toată țara, cu valori ce pot coborî până la -9 grade în estul Transilvaniei și nordul Moldovei. Doar în sudul Banatului și pe litoral se vor înregistra temperaturi ușor pozitive, de până la 4 grade.
Ninsorile se extind, strat de zăpadă de până la 30 de centimetri
De marți, aria precipitațiilor se va extinde dinspre sud-vest și va cuprinde sudul, estul și local centrul țării. În Oltenia și Muntenia, ziua vor fi precipitații mixte – ploaie, lapoviță și ninsoare – în timp ce în Dobrogea vor predomina ploile, iar în Transilvania, Moldova și la munte va ninge.
În noaptea de marți spre miercuri, ninsorile vor deveni dominante în majoritatea zonelor afectate. Se va depune strat de zăpadă, în medie de 5–15 cm, iar local se pot atinge 20–30 cm. Cantitățile de apă vor ajunge la 10–20 l/mp și, izolat, pot depăși 25 l/mp. Pe alocuri vor fi condiții de polei și ghețuș, ceea ce va îngreuna serios traficul.
Vânt puternic și viscol în sud și sud-est
Vântul va avea intensificări încă din noaptea de luni spre marți, în estul Olteniei, Muntenia, Dobrogea și sudul Moldovei. De marți seara, rafalele se vor extinde în cea mai mare parte a țării, cu viteze de 45–65 km/h.
În sud și sud-est, temporar va fi viscol, iar vizibilitatea poate scădea considerabil, sub 100 de metri, în special în zonele afectate de ninsori abundente.
Cod galben până joi dimineață
Atenționarea meteorologică este valabilă până joi, la ora 10. De marți, de la ora 10, intră în vigoare un Cod galben pentru sudul Olteniei, Muntenia, Dobrogea și sudul Moldovei.
În aceste regiuni sunt așteptate precipitații însemnate cantitativ, de 25–30 l/mp și izolat peste 40 l/mp. Stratul de zăpadă poate ajunge la 10–30 cm, iar vântul va sufla cu rafale de 50–70 km/h, viscolind ninsoarea și reducând vizibilitatea.
















































