Un bărbat de 38 de ani, din comuna Mitoc, a ajuns în arest după un incident rutier care putea avea urmări mult mai grave. Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au emis, pe 10 februarie 2026, o ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele acestuia, fiind cercetat pentru conducere fără permis și refuz de recoltare a probelor biologice.
Potrivit anchetatorilor, în data de 8 februarie, bărbatul ar fi condus un autoturism pe un drum public din comuna Mitoc, deși nu deține permis de conducere. În timpul deplasării, acesta ar fi provocat un accident rutier soldat cu pagube materiale.
Situația s-a complicat în momentul în care polițiștii ajunși la fața locului au încercat să îl testeze cu aparatul etilotest. Bărbatul ar fi refuzat testarea, precum și recoltarea probelor biologice, faptă care constituie infracțiune potrivit legislației în vigoare.
În urma probatoriului administrat, oamenii legii au dispus reținerea sa pentru 24 de ore. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, urmând ca procurorii să decidă măsurile preventive ce se impun.


















































