Procurorii DNA au anunțat trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a primarului comunei Drăgușeni, Eugen Nechita, acuzat că ar fi cerut și primit mită zeci de mii de lei pentru a facilita plăți către o firmă abonată la contracte publice.
Potrivit anchetatorilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava, edilul este cercetat pentru luare de mită în formă continuată, fiind vorba despre două acte materiale.
Conform rechizitoriului, în perioada octombrie 2024 – februarie 2025, primarul ar fi pretins de la administratorul unei societăți comerciale suma totală de 200.000 de lei. Din acești bani, ar fi încasat efectiv 90.000 de lei, în trei tranșe, pentru a-și îndeplini atribuțiile de serviciu legate de plata unor contracte aflate în derulare.
Firma respectivă ar fi avut mai multe lucrări consistente cu Primăria Drăgușeni. Între 2023 și 2024, societatea ar fi câștigat contracte de peste 17,3 milioane de lei, fără TVA, pentru modernizarea unor drumuri, refacerea unui pod, construirea și dotarea unui centru de zi pentru copii, dar și înființarea unui centru pentru persoane vârstnice.
Anchetatorii susțin că banii ar fi fost ceruți și primiți în schimbul aprobării situațiilor de lucrări, verificării conformității și, mai ales, pentru avizarea plăților către firmă.
Pentru a recupera eventualul prejudiciu, procurorii au pus sechestru pe un teren aflat în proprietatea primarului. Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Botoșani, cu propunerea de menținere a măsurilor preventive și asigurătorii.















































