În inima Transilvaniei, într-un sat care astăzi atrage mii de turiști, s-a aplicat timp de secole una dintre cele mai dure și eficiente „terapii de cuplu” din istoria Europei. La Biertan, locul unde divorțul era aproape inexistent, secretul nu stătea în promisiuni romantice, ci într-o încăpere rece, austeră și nemiloasă, cunoscută sub numele de „Închisoarea Căsniciei”.
Timp de aproape 300 de ani, registrele bisericești consemnează un fapt uluitor: un singur divorț oficial. Pentru cuplurile care ajungeau în pragul despărțirii, preotul satului, care îndeplinea și rolul de judecător moral, decidea că înainte de orice separare trebuia încercată o ultimă soluție. Soțul și soția erau încuiați într-o mică cameră din bastionul estic al bisericii fortificate, unde urmau să rămână săptămâni întregi, departe de familie, prieteni și influențe exterioare.
Încăperea era intenționat lipsită de confort. Un singur pat mic, o masă, un scaun, o pernă, o pătură, o farfurie și o lingură. Nimic în plus. Această lipsă totală de intimitate și resurse îi obliga pe cei doi să colaboreze pentru cele mai banale gesturi ale vieții zilnice: să mănânce, să doarmă, să își organizeze timpul. Nu aveau unde să fugă unul de celălalt și nici pe cine să dea vina. Comunicarea devenea inevitabilă.
Departe de a fi o formă de tortură fizică, „închisoarea” funcționa ca un experiment psihologic dur. Izolarea elimina zgomotul lumii și distragerile cotidiene, oferind, paradoxal, timp pentru reflecție. Într-o epocă dominată de muncă grea și responsabilități continue, această carantină matrimonială forța cuplurile să se privească din nou în ochi și să își confrunte problemele fără ocolișuri.
Faptul că exista o singură pernă și o singură pătură îi obliga să doarmă împreună, refăcând o apropiere fizică pierdută. O singură farfurie însemna negociere și compromis, iar lipsa confortului reamintea un adevăr dur: viața în doi este un efort comun. Durata „detenției” nu era stabilită dinainte. Cuplurile rămâneau acolo până când ajungeau la o concluzie clară: împăcarea sau despărțirea definitivă. În majoritatea cazurilor, dorința de libertate și de întoarcere la viața normală îi făcea să lase orgoliile deoparte.
Dincolo de latura emoțională, comunitatea săsească din Biertan avea și motive economice serioase să descurajeze divorțul. O despărțire ar fi însemnat fragmentarea pământurilor, a gospodăriei și a averii familiei, slăbind stabilitatea întregii comunități. Astfel, „închisoarea căsniciei” proteja nu doar familia, ci și echilibrul social al satului.
Astăzi, camera există încă și a fost transformată într-un mic muzeu. Manechine îmbrăcate în costume tradiționale săsești recreează atmosfera acelei vieți închisă între patru pereți. Vizitatorii rămân uimiți de simplitatea și eficiența metodei, mai ales într-o lume modernă în care divorțul se obține adesea rapid, prin câteva semnături.
