Botoșaniul nu duce lipsă de surprize pe șosele! La data de 29 octombrie 2025, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Botoșani au tras pe dreapta, pe strada Cișmea, un autoturism care le-a dat imediat motive serioase de suspiciune. La volan – un tânăr de doar 28 de ani, din comuna Roma, care părea perfect calm.
Când oamenii legii au început verificările, surpriza a fost de proporții: tânărul NU deținea permis de conducere valabil pentru nicio categorie! Mai mult, dreptul de a conduce îi fusese suspendat după ce fusese prins, anterior, folosind telefonul mobil în timp ce încălca o regulă de circulație.
Dar „bomboana de pe colivă” a venit când polițiștii au cerut permisul: documentul era fals! Cu un tupeu demn de filmele polițiste, bărbatul a încercat să convingă agenții că actul este real — însă verificarea rapidă a demonstrat contrariul.
Acum, polițiștii au deschis un dosar penal, iar tânărul este cercetat pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.



