Scene ca-n filme, miercuri, 22 octombrie 2025, în municipiul Botoșani! Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, alături de inspectorii de muncă, au descins la o societate comercială care se ocupa cu vânzarea articolelor pirotehnice. Ce au găsit acolo i-a lăsat fără cuvinte!
În timpul controlului, oamenii legii au descoperit că firma deținea articole pirotehnice dintr-o altă categorie decât cea pentru care era autorizată. Cu alte cuvinte, în loc de artificii „de petrecere”, inspectorii au dat peste muniție periculoasă, destinată exclusiv profesioniștilor.
Totul a fost confiscat pe loc, iar anchetatorii au stabilit că societatea nu avea nici măcar avizul de amplasament emis de Inspectoratul Teritorial de Muncă pentru această categorie de materiale explozive.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru comercializarea și deținerea ilegală de articole pirotehnice din categoriile F2, F3, F4, T1, T2, P1 și P2, acuzații extrem de grave, care pot atrage pedepse aspre.
„Vor fi continuate verificările pentru a se stabili întreaga activitate desfășurată de societate și proveniența materialelor confiscate”, au declarat surse din anchetă.
Specialiștii avertizează că articolele pirotehnice vândute fără autorizație pot provoca tragedii – de la incendii până la răniri grave.



