Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani a declanșat, în această perioadă, o amplă acțiune de control în centrele de protecție a copilului, dar și în rândul tinerilor care beneficiază de măsuri speciale de sprijin.
Campania, desfășurată între octombrie și noiembrie 2025, are ca scop verificarea modului în care sunt respectate drepturile copiilor și tinerilor aflați în sistemul de protecție specială, conform Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.
Ce verifică inspectorii:
-
respectarea criteriilor de eligibilitate pentru alocația de plasament;
-
modul de acordare a indemnizației lunare de sprijin pentru tinerii care au împlinit 18 ani și beneficiază de prelungirea măsurii de protecție specială;
-
legalitatea și corectitudinea documentelor întocmite la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Botoșani.
Potrivit legii, tinerii care își continuă studiile pot beneficia, la cerere, de protecție specială până la finalizarea acestora, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani. Cei care nu mai studiază, dar nu se pot întoarce în familie și sunt în risc de excludere socială, pot primi sprijin pe o perioadă de până la doi ani pentru a se integra în societate.
Această acțiune face parte dintr-o campanie națională coordonată de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, menită să asigure o protecție reală și eficientă a tinerilor care, de cele mai multe ori, nu au alt sprijin decât cel oferit de stat.



