România continuă să fie zguduită de cazuri de violență domestică în care femei cer ajutor, dar nu-l primesc la timp. Unele sunt ucise chiar după ce au cerut protecție. Altele trăiesc cu frica în suflet, în timp ce agresorii se întorc acasă, deși există ordine judecătorești care le interzic apropierea. Familii destrămate, copii martori ai groazei, oameni care tac — iar sistemul care ar trebui să intervină pare adesea depășit.
Un raport al Inspecției Judiciare vine cu o radiografie dureroasă a felului în care sunt tratate cauzele privind ordinele de protecție. Documentul analizează, pentru prima dată detaliat, cum funcționează mecanismul juridic de protecție pentru victimele violenței domestice — și ce se întâmplă după ce un judecător semnează ordinul.
Ce merge bine
Raportul arată că, în general, instanțele respectă termenele legale. Hotărârile sunt motivate, transmise în timp util și se bazează pe criterii clare: existența unui pericol iminent, riscul de recidivă, proporționalitatea măsurii. Nu există diferențe majore de practică între județe, ceea ce înseamnă că sistemul juridic funcționează, cel puțin procedural.
Ce nu merge deloc
Dar dincolo de cifre, realitatea e alta. Inspectorii judiciari notează că multe femei renunță să depună cerere de teamă că, dacă pierd procesul, vor fi obligate să plătească cheltuieli de judecată. Practic, legea îi sperie exact pe cei care au cea mai mare nevoie de ea.
Mai mult, instanțele nu oferă nicio listă actualizată cu adăposturi, centre de consiliere sau servicii gratuite. Victima pleacă din sala de judecată cu o foaie în mână și fără nicio direcție. Raportul recomandă ca fiecare instanță să distribuie automat un pliant standard cu date de contact și pași concreți pentru accesarea sprijinului. O măsură simplă, ieftină și potențial salvatoare.
Soluții care pot schimba totul
Raportul nu se oprește la constatări. El propune o serie de schimbări care ar putea transforma complet modul în care statul reacționează la violența domestică:
-
Completuri specializate pentru violență domestică, care să lucreze inclusiv în weekend. Pentru că agresiunea nu are program de birou.
-
Formare comună pentru magistrați, polițiști, avocați și asistenți sociali, pentru o abordare unitară a cazurilor.
-
Sistem național de evaluare a riscului, care să clasifice cazurile în funcție de gravitate (scăzut, mediu, ridicat, extrem).
-
Monitorizare electronică automată pentru agresorii cu risc ridicat.
-
Eliminarea cheltuielilor de judecată pentru victimele ale căror cereri sunt respinse, astfel încât frica de taxe să nu mai fie o barieră în calea protecției.
-
Posibilitatea de a modifica ulterior ordinul de protecție, pentru că dinamica abuzului se schimbă în timp, iar pericolul nu dispare odată cu o hotărâre judecătorească.
Concluzia
Raportul trage un semnal de alarmă: sistemul judiciar reacționează, dar o face inegal și uneori prea târziu. Există judecători care înțeleg pericolul înainte să devină o tragedie și alții care-l constată abia după.
„Violența domestică rămâne una dintre cele mai grave amenințări la adresa drepturilor fundamentale – viață, siguranță, libertate și demnitate – iar autoritățile publice au obligația de a lua măsuri reale, nu doar simbolice”, arată Inspecția Judiciară.
