Sezonul reducerilor și al cadourilor vine cu un val de pericole online. Specialiștii avertizează: escrocii au pus la punct o adevărată industrie a înșelătoriilor pe internet, de la tombole false și „premii” care ascund viruși, până la mesaje care par de la bancă și care fură datele personale.
Capcanele cadourilor false
Nimeni nu îți dă bani sau premii dacă nu ai participat la o tombolă. Un simplu click pe un link suspect poate instala viruși care îți golesc contul. Cardul tău este instrument de plată, nu de încasare – ține minte asta de fiecare dată când vezi un „câștig” prea frumos ca să fie adevărat.
Pericolul „romantic”
Rețelele sociale sunt pline de profile false, construite să pară irezistibile. Escrocii îți câștigă încrederea cu poze atrăgătoare și povești lacrimogene, apoi îți cer bani „pentru drum”, „pentru probleme medicale” sau „pentru a se întâlni cu tine”. În realitate, sunt hoți care pot juca aceeași piesă cu zeci de victime simultan.
Spoofing – hoția sofisticată
Atacul cel mai periculos se numește „spoofing”: primești un email sau SMS care pare de la bancă și care te obligă să „actualizezi datele”. Linkul te trimite pe un site fals, aproape identic cu cel oficial, unde escrocii îți fură toate informațiile. Diferența e ascunsă într-o literă din adresa web – „brc” în loc de „bcr”, „bdr” în loc de „brd”. Odată ce tastezi datele, banii dispar.
Cum ne protejăm:
-
Nu dai niciodată bani unei persoane cunoscute doar online.
-
Verifică adresa exactă a site-ului, nu te baza doar pe logo.
-
Pune limite pe carduri și folosește aplicații de securitate.
-
Nicio bancă nu îți cere datele prin telefon sau email.
-
Raportează imediat conturile suspecte la numărul 1191 sau direct pe platforma unde apar.
În următoarele luni, valul de înșelătorii online va exploda. Nu deveni victima „cadourilor” otrăvite de pe internet.