Un episod de-a dreptul halucinant s-a petrecut în weekendul trecut în inima Botoșaniului. Cinci tineri, aparent bine coordonați, au pătruns fraudulos pe timp de noapte în perimetrul Pieței Centrale, escaladând gardul din zona parcării Comaliment. Ținta lor? Fructele proaspăt lăsate de comercianți la tarabe.
Imaginile surprinse de camerele de supraveghere ale municipalității îi arată pe cei cinci cum forțează accesul, se strecoară printre standuri, ridică prelatele și sustrag mai mulți pepeni verzi și lădițe cu caise. Acțiunea s-a desfășurat rapid, în doar câteva minute, dar suficient cât să atragă atenția operatorilor din dispeceratul Poliției Locale.
Polițiștii locali au trimis imediat un echipaj de intervenție, iar întregul material video a fost predat Poliției Municipale Botoșani pentru continuarea cercetărilor. Autoritățile lucrează la identificarea făptașilor și nu exclud varianta ca aceștia să fi mai comis astfel de fapte în trecut.