Pe 1 iulie 2025, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au ieșit la „vânătoare” de copii… dar nu pentru a-i amenda, ci pentru a-i învăța cum să circule corect și în siguranță pe biciclete și trotinete. Sub pretextul unei acțiuni educativ-preventive, oamenii legii i-au luat la întrebări pe micii șoferi ai asfaltului, în cadrul unei campanii care vizează prevenirea accidentelor rutiere.
Activitatea a fost dedicată celor mai tineri participanți la trafic, cu scopul de a le forma un comportament responsabil încă de la cele mai fragede vârste. Polițiștii le-au explicat că strada nu e loc de joacă și că un moment de neatenție pe trotineta electrică poate avea urmări grave.
Au fost împărțite veste reflectorizante și pliante cu informații utile, pentru ca cei mici să rețină regulile de bază privind deplasarea în siguranță, atât ca pietoni, cât și ca utilizatori ai mijloacelor de transport individuale.
„Vrem să prevenim, nu să intervenim. E mult mai ușor să explici azi decât să plângi mâine”, au declarat polițiștii.
Campania vine în contextul creșterii alarmante a accidentelor în care sunt implicați copii cu trotinete sau biciclete, iar autoritățile trag un semnal de alarmă: siguranța rutieră trebuie învățată de la grădiniță.