După centralizarea tuturor proceselor verbale, Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a publicat rezultatele finale ale alegerilor, confirmând victoria lui Nicușor Dan, care a obținut 6.168.696 de voturi, echivalentul a 53,60% din totalul voturilor exprimate. Contracandidatul său, George Simion, a fost votat de 5.338.999 de alegători, obținând 46,40% din voturi.
Diferența dintre cei doi candidați este de 829.697 de voturi, ceea ce reflectă o mobilizare semnificativă în favoarea actualului câștigător.
„A fost o mobilizare fără precedent și, de aceea, victoria este a fiecăruia dintre voi. A fiecărui român care a ieșit la vot, și-a făcut vocea auzită și a luptat astfel pentru ceea ce crede, pentru țara pe care o vrea și în care își dorește să trăiască. De mâine, începem reconstrucția României, o Românie unită, onestă, bazată pe respect față de lege și de toți oamenii.”, a transmis Nicușor Dan în noaptea alegerilor, printr-un mesaj postat pe Facebook.
Cum s-a votat în România și în Diaspora
Rezultatele au arătat o diferență semnificativă între voturile din țară și cele din străinătate:
-
În România, Nicușor Dan a obținut 5.445.052 de voturi, reprezentând 55,16%, în timp ce George Simion a fost votat de 4.426.247 de alegători (44,84%).
-
În diaspora, balanța s-a înclinat în favoarea lui George Simion, care a obținut 912.553 de voturi (55,86%), comparativ cu 720.996 de voturi (44,14%) pentru Nicușor Dan.
Aceste rezultate confirmă o prezență mare la vot și o polarizare clară a electoratului, atât în țară, cât și în afara granițelor.