Un accident de muncă s-a produs marți seara, 13 mai 2025, în localitatea Rădășeni, județul Suceava, unde un bărbat în vârstă de 42 de ani a fost rănit după ce un excavator s-a răsturnat în timpul unor lucrări.
Potrivit locotenent colonelului Alin Găleată, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava, apelul la 112 a fost primit în jurul orei 20:20. Utilajul greu s-a dezechilibrat și s-a răsturnat, iar bărbatul a rămas cu un picior prins sub cabina excavatorului.
La fața locului au intervenit rapid pompierii militari cu o autospecială de descarcerare, sprijiniți de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava, însoțit de un medic. Salvatorii au folosit echipamente speciale pentru a elibera victima, intervenția desfășurându-se contracronometru.
Bărbatul a fost extras în siguranță, fiind conștient, dar suferind leziuni la picior. Acesta a fost transportat de urgență la spital pentru investigații și tratament de specialitate.