În ultimele ore, pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea a două incendii de vegetație uscată și stuf izbucnite în localitățile Păltiniș și Bobulești, din județul Botoșani. Intervenția promptă a echipajelor de salvatori a împiedicat propagarea flăcărilor către locuințe sau alte bunuri materiale, în ciuda vântului și a uscăciunii accentuate care au favorizat extinderea rapidă a focului.
Primul incendiu a fost semnalat în localitatea Păltiniș, unde flăcările au cuprins o suprafață de aproximativ 1,5 hectare de vegetație uscată și stuf. La fața locului au intervenit cu promptitudine pompierii din cadrul Punctului de Lucru Darabani, sprijiniți de membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Păltiniș, acționând cu două autospeciale de stingere. Datorită intervenției rapide, pompierii au reușit să salveze o casă aflată în apropierea focarului, evitând astfel o posibilă tragedie.
Cel de-al doilea incendiu a avut loc în localitatea Bobulești, unde vegetația uscată a ars pe o suprafață de aproximativ două hectare. Intervenția a fost asigurată de Garda de Intervenție Ștefănești și SVSU Ștefănești, care au acționat eficient pentru limitarea și lichidarea incendiului, prevenind extinderea acestuia către zone locuite sau terenuri agricole.
Potrivit primelor concluzii formulate de echipajele de intervenție, cauza probabilă a izbucnirii ambelor incendii este utilizarea focului deschis în spații deschise, o practică extrem de periculoasă în această perioadă a anului, când condițiile meteorologice favorizează propagarea rapidă a flăcărilor.
Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență atrag din nou atenția asupra riscurilor majore asociate aprinderii focului în spații deschise, fără respectarea normelor legale de siguranță. Astfel de gesturi pot pune în pericol vieți omenești, locuințe și suprafețe întinse de teren.