În zilele de 15 și 16 februarie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani, au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, precum și pentru reducerea riscului de accidente rutiere.
În cadrul activităților, au fost legitimate peste 60 de persoane și verificate 47 de autovehicule. În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 33 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 20.000 de lei.
Totodată, au fost reținute patru permise de conducere și un certificat de înmatriculare, ca măsură complementară pentru abateri constatate în trafic.
Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, polițiștii reamintind importanța respectării regulilor de circulație și a normelor de conviețuire socială pentru menținerea unui climat de siguranță în comunitate.